Naționala și-a asigurat calificarea la Campionatul Mondial din 2011, după ce a învins, ieri, Australia cu 9-5 (1-1, 3-1, 2-2, 3-1) în meciul decisiv. Tricolorii au încheiat competiția pe locul 5. Învinși de americani în sferturile Cupei Mondiale, românii mai aveau o singură șansă de a-și îndeplini obiectivul. „Dacă nu reușim aici să obținem biletul, atunci ne va fi foarte greu. Europa mai are doar trei locuri-cotă, pentru care va fi o bătălie cruntă la Europene”, spuneau tricolorii înaintea jocului de ieri. Pentru a ajunge să lupte pentru locul 5, ultimul calificant, românii au trecut mai întâi de Iran, sâmbătă: 24-6. Ieri, în meciul decisiv, elevii lui Istvan Kovacs (foto, în dreapta) au întâlnit Australia, pe care o mai depășiseră și în Grupa A, cu 11-9. Și acum tricolorii au condus ostilitățile. Au luptat excelent, s-au apărat perfect, chiar și în situațiile de inferioritate, și au păstrat între ei și australieni mai mereu o diferență de două goluri. La final a fost 9-5.
Pentru tricolori au marcat: Iosep 3, Goanță 2, Negrean 1, Diaconu 1, Bușilă 1, R. Georgescu 1.
Rezultatele României
Grupa A: 26-1 cu Iran, 11-9 cu Australia, 8-14 cu Spania. Sferturi: 12-14 cu SUA. Turneul pentru 5-8: 24-6 cu Iran și 9-5 cu Australia Tricolorii au dedicat victoria cu Australia și, implicit, calificarea la CM președintelui FR de Polo, Anatolie Grințescu. Fostul mare poloist, participant ca sportiv și antrenor la cinci ediții ale JO, a împlinit ieri 71 de ani
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER